Păcală zise că sunt la loc bun toate, în grădină. Popa zise că de acolo vin şi nu era nici o capră. Atunci Păcală îl lămuri cum făcuse podul. Popa, să turbeze de necaz. Îi zise el lui Păcală câteva, dar acesta îl întrebă dacă s­a supărat şi, de frica să nu­i jupoaie spinarea, popa zise că nu s­a supărat. Pacala zise ca ei şi se apucară de treabă. Fraţii cei mari făcură câte un ocol zdravăn de o parte şi de alta a porţii şi puseră acolo fân de cel mai bun. Cel mic înjghebă un frunzar din ramuri tinere abia înfrunzite. Seara, când veni vaca de la păscut, sătulă de iarbă, nici nu se uită la ocoalele cu fân. Intră veselă Vazînd cum zideşte Pacala, cum cumpara, iar cumpara şi tot cumpara, cum da mereu fara ca sa ieie, vecinele începura sa şopteasca între dansele şi satenii detera cu socoteala ca va fi avand mulţi bani Pacala şi ca banii aceştia îi va fi gasit undeva, îi va fi capatat ori îi va fi luat de la cineva. Destul ca voiau sa ştie de unde are Pacala banii. 13 Snoave amuzante și cu tâlc pentru copii. Snoavele sau povestirile folclorice transmise pe cale orală, redau acele aspecte comice ale mediului uman de odinioară. Inspirate din viața de toate zilele, cu conținut anecdotic, snoavele, reușesc cu ușurință chiar și în zilele noastre să readucă umorul de demult, specific românesc, la viață. Ispravile lui Pacala. In volumul ,,Ispravile lui Pacala" , autorul Petre Dulfu a reunit multe dintre intamplarile acestui personaj, pe nume Pacala, cel mai mic dintre cei trei frati. Pacala e un erou al snoavelor populare romanesti, un om poznas, care trece prin multe intamplari amuzante, fiind un dusman foarte mare al preotilor, care incearcau Totusi in lumea satului (a lui Pacala) nu existau asemenea personaje. Replicile lui hitre sint mai adinci decit portretizarile racililor societatii (din anumite perioade istorice), stie ca n lume exista pacalitori si pacaliti (zi de zi si n proportie de masa) si ne indeamna la atitudine fata de ce se intimpla in jurul nostru. kAxTXN.

povestile lui pacala sunt mereu amuzante